Ai observat vreodată că Universul are simțul umorului? Serios acum. Îți dorești pace, liniște, Zen, și ce primești? O vecină care cântă manele la 7 dimineața sau un coleg care vorbește tare pe speaker despre vacanța lui all-inclusive în Saturn.
Și atunci vine înțelepciunea aia holistică peste noi:
„Atragi ceea ce ești, nu ceea ce dorești.”
Și începi să te gândești… Oare eu sunt un magnet pentru haos? Sau pentru provocări spirituale cu ambalaj de nervi?
🌀 Lecția din diffuser
Eram într-o zi în toiul unui zoom, difuzorul mergea blând cu ulei de lavandă, eu zâmbeam cu aura mea de guru liniștit. (Sau așa îmi imaginam.)
La un moment dat, în timp ce povesteam despre uleiuri , echilibru interior și respirație conștientă, sare pisica pe birou, răstoarnă difuzorul, iar lavanda se împrăștie ca-ntr-un ritual șamanic spontan. Apă, uleiuri, laptop aproape mort și eu – Nușa, mare iubitoare de echilibru – zbierând:
„Aoleu, lavandaaa! Laptopul meu! Respirați voi, că eu nu mai pot!”
Universul râdea cu lacrimi. Pentru că de fapt, eu credeam că sunt zen. Dar dedesubt, eram un cocktail de „hai să controlăm totul” și „toată lumea să se relaxeze, dar cum vreau eu”.
Și uite așa m-a prins lecția:
Dacă în tine e agitație camuflată cu ulei de lavandă, ghici ce atragi? Situații care-ți scot la iveală adevărul. Nu ceea ce îți dorești tu din vârful frunții tale aromate.
🌱 Cum transformi dorințele în realitate?
Vestea bună? Poți deveni ceea ce vrei să atragi. Nu e magie. E alchimie interioară. E trezitul conștient, nu pe pilot automat. E curajul să recunoști când joci rolul și să alegi să fii autentic.
Mic ghid aromatic pentru alinierea cu ceea ce ești:
Balance – pentru atunci când ești zen doar cu vorba. Te aduce înapoi în corp și-n adevăr.
Citrus Bliss – pentru zilele în care vrei bucurie, dar pari mai degrabă un nor cu tunete.
Frankincense – rege, dar și oglindă. Te întreabă blând: „Cine ești cu adevărat?”
Forgive – pentru când îți dai seama că nu Universul e ironic, ci tu ai de lucrat cu… tine.
🌼 În loc de concluzie…
Nu e despre a te preface că ești bine, ci despre a deveni bine. Nu e despre a cere ceva din afară, ci a cultiva înăuntru.
Când începi să fii iubire, atragi iubire. Când devii pace, da, chiar și pisica stă jos și se uită la tine cu înțelepciune. (Sau cel puțin nu mai varsă lavanda.)
Așadar, data viitoare când te întrebi de ce atrag oamenii ăștia/lucrurile astea, trage aer adânc în piept, pune niște Balance în difuzor și întreabă-te sincer:
„Ce vibrație emit eu, Nușa?”
Răspunsul… miroase întotdeauna a adevăr. Uneori cu iz de mentă, alteori cu tonuri pământii de introspecție.
Eu numa’zic 😉🫢
