Stii, intr-o zi, vom pleca Acasa. Intr-o zi vom pleca spre ceruri in miros de tocanita si regrete.
Vom pleca stiind pe de rost o multime de retete, mai putin pe cea a fericirii. O sa-i spunem Dumnezeului luminii ca n-am gasit-o si nici c-am fi fost prea siguri ca exista. „N-au aflat-o nici cele dinaintea noastra” si-ti va parea cea mai inteligenta scuza.
– Cat ai cercetat, de n-ai gasit-o? va intreba
Vei ridica din umeri, amintindu-ti ca citisei, undeva, despre credinta lui Socrate: o viata necercetata nu merita traita!- dar nu te-a pus prea mult pe ganduri. Un filosof nu-i o femeie in griji!
– Adevarul e ca n-am avut timp! – te vei auzi vorbind
– Ce treaba are timpul? Nu exista timp!
Acum te vei mira tu.
– Daca nu exista timp, ma rog, nu mi-au ajuns zilele, ca deh, treabă, prunci, rate, griji, durere, obligatii, atatia altii inaintea mea…
Te va asculta vorbind despre altii si prea putin despre tine. De altfel, nici nu stii prea multe. Te va asculta vorbind despre drumul altora, mai putin despre al tau.
Si-n timp ce vei vorbi, iti vor mirosi mainile a ceapa si sufletul a pustiu. Si-l va durea pe Dumnezeu, ca te-a trimis de atatea ori si tot de atatea ori te-ai reântors prea trista si prea neiubita. Te va privi cu ingaduinta, desi nu pentru alte cruci, nepotrivite, te-a trimis in lume, ci doar pentru a ta. De-ai fi purtat-o doar pe a ta, chiar ai fi invatat.
Si-n filmul judecatii vei intelege ca prea putin ai fost prezenta in realitatea ta.
Vei mirosi a tocanita, desi ai fi putut picta. Macar intr-o seara. Ai fi putut privi apusul din brate calde si mult iubite. Ai fi putut zambi intre cearșafuri albe, in dimineti atat de pure. Simtind ca esti iubita. Vom mirosi a tocanita multe dintre noi. Destule. Ne vor fi mainile uscate si ochii stinsi de neimplinire.
Inima pe jumatate adormita, caci n-a format intreg, iar fruntea uitata de sarut si mangaieri.
Va lacrima odata cu tine. Va plange odata cu tine, in toate clipele durerii. Cat plange Dumnezeu!
Le vei revedea pe toate, caci tu te judeci la marea Judecata, nu-s altii. Aceea-i judecata.
Vei vedea cate zile ai pierdut si cate nopti. Si scuzele pe care le vei gasi, nu vor mai avea nicio valoare, caci judecata nu va fi facuta cu ochi lumesti, ci cu fire ingereasca.
Eu v-am trimis sa straluciti, sa invatati primii pasi spre adevarata bucurie. Cum veti putea simti perfectiunea, cand voi va temeti de un abur?
Vom mirosi a tocanita, cu maini uscate, crezand ca-i timp si maine. Si-o sa mai pierdem inca o viata. In neiubire. Caci pentru Iubire am venit. Dar n-am aflat decat tarziu….