Despre control, rigiditate vs flexibilitate

Despre control, rigiditate vs flexibilitate
Eu numa’zic 😔
E cam greu de trăit cu un om obsedat de control, chiar și atunci când acest om ești tu…
Rădăcinile obsesiei pentru control vin dintr-o copilărie in care trăiești frecvent sentimentul de neputință, sentimentul că nu ești destul de bun să faci un lucru, sau altul.
Să fii pus de mic in situațiii în care să nu ai absolut niciun control asupra a ceea ce ti se întâmplă, să fii neputincios e cumplit pentru un copil mic .
Și atunci se naște o frică pentru orice pare imprevizibil și incontrolabil și o nevoie stringentă de a ști ce urmează, in ce situații voi fi pus, ce soluții am, care sunt cele mai negre scenarii, etc.
Uite așa, singura opțiune care-mi rămâne este să încerc să dețin controlul. Asta însă a dus la rigiditate, la acceptarea cu greu de a răspunde flexibil la situațiile noi și imprevizibile fin viața mea.
E oarecum ciudat că o mare parte din viață am trăit cu impresia că, cu cât sunt mai rigidă, cu atât sunt mai puternică. Să devin o femeie puternică a fost visul meu. Pe care mi l-am împlinit.
Însă, la un moment dat, ca și în viață, toate lucrurile rigide crapă, plesnesc, se fac bucăți de atâta tensiune.
Da, am admirat munții, îmi plac in continuare, dar de câțiva ani nu mai vreau să fiu munte, vreau să fiu apă, să fiu flexibilă, să mă transform, să curg, să mă mulez pe tot ce vine, așa cum vine.
Nu mai vreau să fiu o perfecționistă. Îmi dau voie sa cred, să simt că și eu pot obosi, că nu trebuie să lupt incontinuu pentru medalia de aur și că, la sfârșitul zilei, când pun capul pe pernă, ceea ce contează cu adevărat este că m-am pus în slujba unui bine mai mare decât al meu. Că am un sens.
Ușor, ușor, m-am convins că nu trebuie să muncesc până la epuizare pentru a ma mulțumi pe mine sau pe ceilalți.
Tot ceea ce fac și învăț in plus acum este pentru că îmi place, pentru că îmi aduce bucurie, pentru că îmi folosește să ajut, să dau și la alții din preaplinul meu.
Și DA! Permit lucrurilor să fie așa cum vin, pentru că e perfect așa cum sunt.
Eu numa’zic 😉