Omul este o ființă cu un potențial fantastic de adaptare, dar mediile actuale ne pot sufoca.
Luptăm pentru bani,poziții, ascensiuni, acoperișuri, mâncare, relații, lucruri. Trebuie să facem un milion de lucruri în fiecare zi. Ne pierdem raporturile simple cu Viața. Ne trezim în compromis, neputință, efort, pe drumuri care nu sunt ale noastre. Căutăm cu disperare o potecă lină care să ne duca într-un luminiș.
Drumul către Sine, o regasire atât de necesară.
Nu există soluții rapide pentru liniștea interioară, dar există repere care îți schimbă direcția.
Cum arata de fapt VINDECAREA: pierzi oameni dragi, inveti lectia atasamentului,, uneori te intrebi cine esti?! plangi mult, iti exprimi incet, incet emotiile reprimate, esti furios, ba chiar te si izolezi, realizezi ca ai trait intr-o iluzie pana acum. Ai experiente dureroase, ba chiar poti ajunge in punctul in care sa o iei de la zero, inveti flexibilitatea si recunostinta.
Uneori te trezești fără inimă și nu mai știi cum să trăiești. Te doare lipsa ei și încerci să astupi golul cu fel de fel de lucruri, preponderent materiale. Până într-o zi, când te hotărăști să-ți cauți inima, să te întorci după ea, acolo unde ai lăsat-o.
Închipuie-ți că undeva, la baza unui curcubeu, sub razele soarelui, stau atârnate multe inimi pierdute sau lăsate în urma.
Ești poftit să-ți alegi una. Pare că liberul arbitru e stăpân, dar o vei alege pe cea veche a ta, pentru că, în estență, nu ai pierdut-o niciodată. Nu ai pierdut nici Fericirea, doar ai pus praful pe ea. Praf de gânduri și fugi inutile.
O vulpe, probabil rudă cu roșcata din Micul Prinț, privește stoică, către tine. Inima ei nu e în piept, inima ei e în tot corpul.
Pleci de acolo liniștit, mulțumit că ți-ai redobândit Inima. Calmul pune stăpânire pe tine și înveți să trăiești un pic altfel, chiar dacă nu scapi niciodată de turbulențe.
Pendulezi iar între stări și stări, dar vei prețui mai mult Inima și cumva ai un Far luminos pe care-l poți vedea, între nori și vânturi tari.
Ascultă-ți INIMA. Eu numa zic.
