Ce părere aveți… Se poate trăi fără iubire?
Nu! Si cel care crede că da, să știți că aia nu e trăire, nu e viață, e doar supraviețuire…
Eu numa’zic.
lubirea, aşa cum avem nevoie de ea pentru a ieşi victorioși și întregi din copilăriile noastre, ar trebui să se manifeste neîntrerupt pe toată perioada în care creștem.
Am citit de curînd despre un studiu extraordinar pe tema asta, care mi s-a părut foarte relevant, un studiu care ne arată că acei copii care au fost iubiți foarte mult, chiar excentric, de mamele lor sunt copiii care, mai târziu în viață, s-au dovedit a fi cei mai rezilienți și mai pregătiți dintre toți pentru a face față provocărilor inerente traiului printre oameni. Nu există prea multă iubire sau prea multe dovezi de iubire – a nu se confunda cu lipsa de limite. Un copil iubit e un copil care e în contact cu sine, un copil care nu a fost nevoit să renunțe la prea multe părți din el pentru a ieși viu din copilărie. Fiindcă un copil care nu e primit cu toate ale sale emoții, comportamente, gânduri, nevoi de creștere, e un copil care va renunța la acele părți pe care părintele nu le acceptă, căci se va teme că, dacă le păstrează, părintele îl va abandona, iar un copil nu poate supraviețui singur cînd e mic. Va eticheta acele părți neacceptate de părinte drept periculoase. Și va întări acele părți care vor fi lăudate, recompensate, iubite. Va crește ciuntit, lăsînd în urmă bucăți mari din el, iar pe celelalte le va uda, îngriji şi recultiva la nesfîrşit, până când vor acapara totul. Iar în locurile uscate, goale, rămase în urma părților la care a renunțat, va pune orice va găsi la îndemînă ca să nu mai simtă durerea defragmentării: adicții, comportamente compulsive, droguri, alcool, oameni toxici, relații toxice etc.
Eu numa’zic 😔